S-a compus imnul pentru România la EURO 2024: ”Pe toți îi apucă dracii când îi driblează Hagi!”

de: Beatrice Dumitru
23 11. 2023

România s-a calificat la EURO 2024, după o pauză de opt ani, și imediat după încheierea campaniei de calificare a apărut un imn special al naționalei pentru turneul final din Germania. Un artist cunoscut l-a compus.

Cine a compus imnul României

România a terminat preliminariile pentru EURO 2024 neînvinsă și a câștigat grupa din preliminarii, din care au mai făcut parte Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. Astfel, prima reprezentativă va face parte din urna a doua la tragerea la sorți, de pe 2 decembrie. Cu ocazia acestei performanțe, un artist cunoscut a compus un imn special pentru România.

Cel care a compus imnul naționalei este Emilian și a povestit că totul s-a întâmplat imediat după meciul România – Elveția din ultima rundă a preliminariilor, de pe ”Arena Națională”. Versurile fac referire la portarul Horațiu Moldovan, la fundașii Drăgușin și Rațiu, dar și la driblingurile lui Ianis Hagi.

Jucătorii naționalei în meciul cu Elveția.

”Avem băieți cu caracter, ole ole ole / Lumea strigă în gura mare: calificare/ Nu intră nimic în poartă/ E Horațiu Moldovan/Nu luăm gol niciodată/ Cu Horațiu Moldovan/ Pe deapta nu e spațiu, că dai de Andrei Rațiu/

Avem stâlp în apărare, Drăgușin, Drăgușin / Fundaș de mare valoare, Drăgușin, Drăgușin/ Bancu, Bancu rupe flancu/ Pe toți îi apucă dracii când îi driblează Hagi”, sunt câteva dintre versurile imnului.

Cine a organizat petrecerea cu manele după calificarea la Euro 2024

După ce au sărbătorit calificarea  cu suporterii prezenți pe ”Arena Națională”, jucătorii naționalei au continuat petrecerea la un  restaurant exclusivit de pe Calea Floreasca, împreună cu iubitele și soțiile. Atmosfera a fost întreținută de manelistul Adi de la Vîlcea, care le-a dedicat câteva melodii lui Florin Tănase sau Ianis Hagi. Acesta nu a plecat cu mâna goală acasă și pe lângă banii pentru dedicații s-a ales și cu tricourile lui Nicolae Stanciu și Nicușor Bancu.

„Am avut plăcerea și deosebita onoare de a cânta pentru echipa națională după bucuria făcută tuturor. A fost o seară superbă. Băieții au meritat din plin această petrecere. O să fie un Campionat greu, dar trebuie să vedem partea frumoasă, că ne-am calificat, ne-au dat o bucurie pe care nu o mai aveam de opt ani”, a spus Adi de la Vîlcea.

Citește și: Câți bani a dat Ianis Hagi pe dedicații la petrecerea Naționalei. Momentul în care îl ‘cinstește’ pe Adi de la Vâlcea VIDEO

Răzvan Marin a dezvăluit că petrecerea a fost orgazinată de jucătorii naționalei, care și-au dorit să marcheze împreună acest moment special înainte de a reveni la echipele de club. Și, mai ales, că se vor revedea abia în luna martie, la o altă acțiune a primei reprezentative.

România, cel mai slab lot de la Euro 2024

România va face parte din urna a doua la tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024, dar, chiar și așa, are cel mai slab lot valoric dintre naționalele care vor lua startul la turneul final. Naționala a fost depășită și de Albania în acest top, care are un lot cu aproape zece milioane de euro mai valoros.

Citește și: Mesajul postat de Ianis Hagi după calificarea României la EURO 2024. Ce a transmis mijlocașul

Selecționata condusă de Edi Iordănescu este cotată la 72,38 milioane de euro, în timp ce vecinii noștri din Ungaria au o națională evaluată la 147 de milioane de euro, conform datelor de pe transfermarkt. La polul opus se află Anglia, Franța și Portugalia, care conduc topul.

După calificarea la EURO 2024, România a urcat în clasamentul FIFA, după ce luna trecută cobora o poziție și ajungea pe locul 48. Pe site-ul Football Ranking, care actualizează în timp real coeficienții, prima reprezentativă apare pe locul 43.